EUROPA, Italia

Acasa la familia Tomassello. O poveste reala despre ospitalitatea siciliana. (I)

Aceasta este o poveste adevarata. Dar, inainte de a va relata povestea familiei Tomassello este esential sa clarific cateva aspecte. Nu-i cunosteam pe niciunul dintre membrii familiei Tomassello inainte de calatoria in Sicilia. Cum imi place mie sa fac de obicei, ma apucasem de rascolit internetul cu vreo 2 luni inainte de calatoria propriu-zisa, in cautare de cazare. Asa am descoperit, pur intamplator, Magma Guest House, o cabana, care, din fotografii nu parea sa fie ceva iesit din comun. Ce era iesit din comun, in schimb, era scorul de pe Booking.com., si anume, 10. Intrigata, am intrat pe pagina cabanei, m-am uitat mai bine la poze si m-am pus pe citit comentarii. Numai si numai de bine. In plus, ziceau acolo in descriere ca sunt la 2 pasi de Etna, ca la cerere pot organiza drumetii, ca fiul proprietarilor, Marco, e ghid vulcanolog, pasionat de fotografie si multe, multe altele. Prea frumos pentru a rata o astfel de ocazie, mi-am zis. Si am rezervat imediat 2 nopti. La fel de repede am formulat un email in italiana pentru proprietari, in care m-am prezentat, le-am zis ca venim in data cutare si ca ne-ar interesa sa facem o drumetie, sa vedem, sa cunoastem. Am adaugat ca T. e pasionat de fotografie si i-am rugat sa ne sfatuiasca cu privire la conditiile climatice, la inceput de decembrie. Am primit rapuns de la Marco, la nici o ora dupa ce am expediat emailul. S-a prezentat, la randul lui, mi-a spus ca e fiul si ca ar fi bucuros sa ne arate imprejurimile, mi-a explicat putin cum e cu vremea si dupa cateva schimburi de emailuri a ramas sa ne auzim inainte de calatorie. Marco mi-a mai scris apoi cu vreo 10 zile inainte sa plecam in Sicilia pentru a-mi spune ca trebuie sa calatoreasca in Capul Verde in perioada in care venim, dar ca tatal lui va fi acasa si se va ocupa de noi. Mna, asta e, ce-o fi o fi, ne-om descurca noi si cu tatal!

Am aterizat in Sicilia, la Catania, inainte de ora 7 dimineata, dupa un zbor foarte scurt din Valletta (Malta). Eram foarte entuziasmata si usor iritata ca nu am rezervat loc pe partea corecta pentru a vedea Etna la aterizare. M-a potolit T., in stilu-i caracteristic “ O sa-l vezi imediat ce te dai jos din avion, si-o sa-l tot vezi vreo 10 zile de-aici inainte!” Avea dreptate.

A durat putin pana sa ne recuperam bagajele si oricum nu eram in graba pentru ca aveam o masina inchiriata, iar biroul deschidea abia la 8.30. Asa ca am baut o cafea (T. un ceai), am mai cascat gura prin aeroport, iar la 8.30 am iesit sa cautam firma de inchirieri auto. Primul lucru pe care l-am vazut iesind din aeroport? Evident, Etna! Era o dimineata de decembrie insorita, iar conul vulcanului acoperit de zapada stralucea sub mangaierea primelor raze de soare. Am luat masina, am introdus datele pe GPS si ne-am pornit catre Ragalna, catre casa familiei Tomassello. Vreo 35 de minute sa fi durat drumul, pana cand GPS-ul ne-a felicitat voios ca am ajuns la destinatie. M-am dat jos din masina si m-am pomenit in fata unei porti masive, la care am sunat lung o data, de doua ori, de trei ori. N-a raspuns nimeni.

Am revenit la masina, m-am uitat nedumerita la T., iar T. s-a uitat nedumerit la mine. O fi prea devreme si inca dorm? Am hotarat sa sunam.

“Buongiorno! Sono Roxana…bla, bla…siamo arrivati, stiamo davanti alla casa, pero non c’e nessuno…bla, bla…

Buongiorno, pero dove siete?”

Ma rog, am zis adresa, iar vocea din telefon a continuat…

“Ma no, questo non e l’indirizzo della casa. Dovete girare a destra, poi in Piazza X, vi aspetto io!”

Ati inteles bine. Nu eram la adresa corecta, dar eram foarte aproape. Am urmat indicatiile si in 3 minute am ajuns in piateta cu pricina, unde ne astepta un domn cu parul carunt, cu ochi albastri patrunzatori, cu multe riduri, imbracat in haine sport de munte si cu bandana pe cap.

“Ciao! Buongiorno! Io sono Umberto Tomassello, il padre di Marco! Chiamatemi Umberto!”

Ne-am prezentat si noi, iar apoi am intrat in casa si imediat i-am cunoscut si pe ceilalti membri ai familiei: Lidia (sotia lui Umberto) si Pedro (un superb si foarte prietenos Golden Retriever, aflat deja la o varsta inaintata).

Etna, poveste siciliana

Ne-au aratat repede casa si camera in care urma sa stam si am recunocut in scurt timp privelistea superba asupra vailor inverzite, pe care le vazusem in fotografiile de pe internet. M-am lasat rasfatata de razele de soare pe terasa cabanei, iar Umberto ne-a intrebat numaidecat daca vrem sa mancam ceva, sau daca vrem o cafea, un suc de portocale. Am acceptat oferta, tinand cont ca eram trezi de pe la 3 dimineata. Lidia a trebaluit in bucatarie, Umberto a stors repede sucul de portocale, dupa ce mi-a reamintit mandru ca portocalele de Sicilia sunt cele mai gustoase din lume. Nu am putut sa il contrazic inainte de a bea sucul si cu atat mai putin, dupa ce l-am baut.

Sicilia, Umberto Tomassello

Micul dejun a fost gata intr-un timp record si ce mi-a atras cel mai tare atentia a fost faptul ca acesti doi oameni, straini de altfel, s-au asezat cu noi la masa, ca si cand ne-ar fi cunoscut dintotdeauna, ca si cum am fi fost doi mebri ai familiei, proaspat reveniti dintr-o calatorie. Umberto si Lidia au mancat cu noi nu doar in prima zi, ci in fiecare dimineata petrecuta la ei acasa. Pareau sa aiba tot timpul din lume pentru noi.

Micul dejun a durat cel putin o ora si jumatate, timp in care ne-au intrebat cate in luna si-n stele, de unde suntem, cum de venim din Emiratele Arabe, ce vrem sa vizitam si muulte, multe altele. Umberto ne-a spus apoi ca Marco l-a insitiintat ca venim si ca, daca inca vrem sa facem o drumetie pe Etna, el se ofera voios sa ne fie ghid. Am dat din cap bucurosi de oferta si l-am intrebat daca mai e vreun turist in cabana sau suntem singurii. Nu mai era nimeni, iar ei nu locuiau in cabana, ci intr-un orasel aflat la mica distanta. Urma, asadar, sa ramanem singuri peste noapte intr-o casa de munte, la poalele Etnei. Lucru care s-a si intamplat. Bineinteles, mai intai am fost familiarizati cu securitatea, cum inchidem poarta, usile, cum aprindem lumina in gradina, unde gasim ceaiul, mierea, cum incalzim apa etc. Dar seara era inca departe si pana acolo ne ramaneau multe de facut.

“Ce planuri aveti pentru azi?

Am vrea sa mergem in Catania, si poate, daca avem timp, putin prin imprejurimi, poate la Aci Trezza sau Aci Castello.

Bun, in Catania cel mai usor ajungeti asa. (Si imediat ne-a desenat pe hartie un plan, cu toate intersectiile pe care avea sa le intalnim, desi ii spusesem ca avem GPS) In Catania e de vazut X, Y, Z, puteti parca in locul cutare, dati un euro la golanii aia care stau pe langa masini, sa nu fie probleme, mergeti pe Via Etnea… Si tot asa! Daca ajungeti in Aci Castello si vi se face foame, am un prieten acolo care are un restaurant. Imi puteti da un mesaj si il sun imediat sa va pregateasca ceva si sa va faca o reducere. “

Am convenit sa facem asa, dar nu l-am mai sunat apoi. Nu pentru ca nu am fi vrut sa mergem, ci pentru ca ne-am luat cu Catania si s-a facut tarziu, iar la 5 dupa amiaza era deja aproape intuneric. Am hotarat cu T. ca e mai bine sa revenim la Ragalna, oricum nu mai vedeam mare lucru pe intuneric, plus ca eram deja obositi, iar drumurile in aceasta parte a Siciliei nu pareau a fi chiar cele mai bune pe timp de noapte.

Ne-am intors la cabana, unde de data asta eram singuri. Umberto facuse focul si ne lasase casa incalzita. Ne-am facut un ceai, am baricadat casa conform instructiunilor, iar apoi am urcat la etaj unde era camera noastra si dupa un binemeritat dus am adormit bustean, inca de la ora 7 jumate.

La opt dimineata au sosit Umberto si Lidia. El a facut imediat focul in soba, ea a pregatit micul dejun, el a stors sucul de portocale, ea a aranjat masa cu tot dichisul si cu toate bunataturile, pe care le-am adulmecat si le-am admirat in timp ce coboram scara de lemn de la etaj. Normal ca le-am facut si o poza. Apoi ne-am asezat in aceleasi pozitii ca si in dimineata anterioara. Lidia ne-a pregatit o tarta cu migdale, pe care a adus-o calda, iar de la o patiserie in drum spre cabana ne-a cumparat croisante umplute cu vanilie si ciocolata, de asemenea aburinde. Am mancat iarasi cu totii, am laudat iarasi sucul sicilian, s-au minunat iarasi cum de nu bea T. cafea, m-au intrebat cum de vorbesc italiana, m-au felicitat, l-au complimentat pe T., i-au zis ca e un barbat tare chipes si ca facem “una bella coppia”, adica un cuplu frumos. Lidia a fost cea care a intrerupt mai apoi abrupt discutia, reamintindu-ne ca daca mergem pe Etna trebuie sa ne pregatim si ca vom continua statul la taclale pe seara.

Sicilia, Umberto Tomassello

Umberto ne-a prezentat 2 posibilitati si am convenit sa alegem varianta mai lejera. Apoi ne-a intrebat daca avem echipament adecvat, asa ca i-am prezentat hainele pe care le adusesem cu noi. Nu erau tocmai ok, ninsese putin cu cateva zile inainte, era destul de rece si posibil alunecos. Dar a gasit imediat solutii. T. a primit o geaca al carei posesor era Marco, manusi si bete, iar eu am primit un pulover, o geaca, manusi si bete ale surorii acestuia, Valentina, care locuieste undeva langa Venezia si vine rar in Sicilia. Bocancii, ne-a spus apoi,ii vom inchiria de la ultimul refugiu, inainte sa incepem drumetia. Odata echipati pe masura am pornit, nu inainte ca Lidia sa ne aduca o punga cu panini si cateva portocale, in caz ca ni se va face foame.

Desi aveam masina noastra, Umberto a insistat sa mergem cu totii cu jeep-ul lui si nu am obiectat. Am condus pret de 20 de minute pe drumurile Etnei, lasand in urma paduri de pin, cate o casa pe ici pe colo si mici livezi, pana la refugiul de unde urma sa ne inchiriem bocancii.  Acolo ne-a intampinat un domn, pe care Umberto il cunostea, ne-a prezentat si ne-a intrebat daca am vrea sa bem ceva inainte de a ne porni si cat domnul cu pricina ne cauta bocancii corespunzatori. T. nu a vrut nimic, iar eu am baut o cafea cu lapte, pe care Umberto nu m-a lasat sub nici o forma sa o platesc. Am luat bocancii, ne-am luat la revedere de la domnul amabil si am revenit la masina. Mai aveam de condus inca vreo 10 min pana la punctul de start. La scurt timp ne-am dat insa seama ca am uitat sa luam apa si am revenit numaidecat la refugiu, de unde Umberto a procurat 3 sticle de apa.

Si iata-ne ajunsi, imbracati si incaltati pentru Etna cu hainele si bocancii altora, dar entuziasmati si nerabdatori sa exploram. Umberto, dupa ce a analizat putin cerul, s-a pronuntat ca va fi vreme buna. L-am intrebat cat timp ne va lua drumetia si mi-a raspuns scurt: “4 ore”. Am pornit asadar usor catre vechiul crater al Etnei. Pentru ca T. era ocupat cu fotografiatul, am profitat din plin de compania lui Umberto, care mi-a povestit despre Etna, despre eruptii, depre plantele si animalele din zona, despre pasiunea pentru sport si natura, despre inceputurile relatiei sale cu muntele (lucrand pana la pensionare intr-o banca) si despre cum aceasta pasiune s-a rasfrant asupra intregii sale familii. Ambii copii sunt iubitori de munte, instructori de ski, Marco e ghid in Stromboli, unde ii duce pe turisti sa le arate vulcanul care erupe neincetat. Nepotii de pe frate sunt si ei instructori de ski, iar copiii Valentinei sunt de asemenea excelenti schiori.

La primul punct panoramic la care am facut o scurta pauza, Umberto mi-a aratat locul in care e ingropat un fost caine al familiei, un husky nemaipomenit, a carui poveste completa aveam sa o aflu de la Lidia abia in dimineata urmatoare. Pe masura ce am continuat sa urcam, cerul s-a eliberat si mai mult de nori, iar privelistile au devenit tot mai spectaculoase. Campuri imense de lava neagra s-au scurs prin fata ochilor nostri, serpuind pana departe, pana in apele albastre ale Mediteranei. Am vazut coasta de est a Siciliei scaldata de soare si undeva departe am zarit Calabria, talpa Peninsulei Italice.

“Acolo sus e Taormina – mi-a indicat Umberto. Trebuie neaparat sa mergeti sa o vedeti. E o splendoare.” Am incuviintat.

poveste siciliana, etna

Etna, poveste siciliana

Poveste siciliana, Etna

poveste siciliana, etnaEtna, poveste siciliana

Am coborat apoi Valle del Bove, in vechiul crater al Etnei. Usor, usor, sa nu alunecam si ajutati de bete (fara de care nu am fi reusit). Intre blocurile masive de lava am infulecat sandwichurile Lidiei si portocalele parfumate de Sicilia, iar apoi ne-am continuat drumetia. Am mers mai bine de o ora printre raurile de lava, minunandu-ne in fata maretiei naturii si a puterii colosale a acestui vulcan care-si scuipa pantecele de mii de ani si de care sicilienii nu se tem. Am intrat apoi in padurile de foioase ale Etnei, de o frumusete aproape ireala. Intr-un deplin contrast cu negrul campurilor de lava, padurile pareau a fi pictate de mana unui artist priceput, care a intins pe o panza o infinitate de culori de toamna, intr-o armonie perfecta.

Etna, poveste siciliana

Etna, poveste siciliana

Etna, poveste siciliana

Etna, poveste siciliana

Am facut sute de fotografii si i-am multumit lui Umberto ori de cate ori ne-a oprit la cate vreun punct panoramic. Apoi, un gand si-a facut loc in mintea mea. Fara sa ma fi uitat la ceas am avut senzatia ca au trecut totusi mult mai mult de 4 ore, dar nu am zis nimic. Pe ultimele sute sute de metri, Umberto si-a sunat un prieten pe care l-a rugat sa vina sa ne recupereze dintr-un punct anume si sa ne duca la locul unde lasasem masina. Cat l-am asteptat vreo 10 minute, Umberto s-a uitat la mine si mi-a spus zambind strengareste.

Stii, dimineata ti-am spus o minciuna. Cand m-ai intrebat cat va dura, ti-am raspuns 4 ore. De fapt, nu stiam cat de antrenati sunteti pentru mersul pe munte si nu am vrut sa te sperii. In realitate drumul dureaza vreo 3-4 ore per segment. Asa ca se poate spune ca am zis cumva adevarul, doar ca am omis sa precizez ca e valabil pentru jumatate de drum.

Mi-am dat seama ca ceva nu e in regula, de curand. Tot mergand absorbiti de vulcan si de frumusete, timpul a zburat.

Ma siete stati bravissimi!”, a concluzionat Umberto, imbratisandu-ma calduros.

Etna, poveste siciliana

Etna, poveste siciliana

Etna, poveste siciliana

Etna, poveste siciliana

Etna, poveste siciliana

Etna, poveste siciliana

A sosit apoi prietenul cu o masina atat de veche si atat de rablagita, incat ma mir si acum ca am incaput cu totii in ea si ca nu s-a dezmembrat cei 2-3 km pe care i-am parcurs pana la locul unde lasasem Jeep-ul lui Umberto.

Pe drumul de retur i-am multumit inca o data lui Umberto pentru amabilitatea sa, pentru cele mai bine de 7 ore sacrificate pentru a ne tine companie si l-am rugat sa ne spuna cat ne costa excursia. La intrebarea mea, a ras. Mi-a zis:

“Ma niente. Questo non lo faccio io per soldi, lo faccio per me. E la mia passione.”

Nu avea sens sa insistam, dar am decis cu T. sa ii invitam la cina, pe el el si pe Lidia. Nu ne-a refuzat. Ne-a spus in schimb ca ii pare tare rau ca plecam a doua zi si ca nu am avut ocazia sa il cunoastem si pe Marco. Despre Marco auzisem atatea povesti, incat am inceput sa regretam si noi faptul ca nu ne putem intalni.

“Marco se intoarce maine seara, daca ati mai fi stat macar o zi…ehh, data viitoare!”

Urma sa plecam catre Messina a doua zi dimineata, unde aveam rezervate 2 nopti. Planuiam sa vizitam Taormina si Savoca in drum spre Messina si sa ajungem seara la hotel, sa dormim, iar a doua zi sa exploram orasul si ce mai e de vazut prin imprejurimi. Dar ideea ca am putea ramane inca doua nopti acasa la familia Tomassello si ca l-am putea cunoaste si pe Marco, caruia ii eram pe deplin recunoscatori pentru drumetia pe Etna, a incoltit in mintea noastra. T. a verificat rezervarea si mi-a spus ca o putem anula, cu ceva penalizari, dar nu era mare scofala. Plus ca in Messina ar fi urmat sa platim parcare 2 zile, ceea ce nu se intampla acasa la Umberto, iar asta a dat si mai mult castig de cauza variantei de a ramane. A ramas sa ne gandim bine pana spre seara si sa vedem cum putem reorganiza planul, asa incat sa nu sacrificam foarte multe obiective. Cand i-am zis ca ne gandim sa mai ramanem 2 nopti, s-a bucurat enorm. Mi-a spus ca nu vrea sa ne dea planurile peste cap, dar chiar ar fi minunat sa mai stam.

In drum spre casa am facut un mic popas la un loc de picnic, frumos amenajat, unde Umberto si-a salutat cativa amici si ne-a prezentat calduros ca fiind prietenii lui Marco, veniti din Emiratele Arabe. Oamenii au sarit repede sa ne ofere un pahar de vin, niste placinte pe care tocmai le coceau intr-un cuptor si cateva mere din gradina. Ne-au zis ca a doua zi, seara (duminica), organizau acolo o masa campeneasca si l-au rugat pe Umberto sa ne aduca si pe noi sa vedem si sa gustam din bunataturi.

Ehh, i-as aduce, dar maine pleaca.”– le-a raspuns cu o usoara tristete.

Aproape in cor, grupul de sicilieni a replicat:

“Unde pleaca? Unde plecati?

Se duc 2 nopti in Messina si de acolo catre Palermo, bla, bla…” – le-a prezentat Umberto repede intregul nostru plan.

Apoi s-a dezlantuit conversatia, pe care n-o s-o traduc pentru ca si-ar pierde din farmec:

“Ma che cazzo c’e da vedere 2 giorni a Messina? – a strigat unul dintre ei, incat si cainii care savurau bucati de placinte, au ridicat pentru o secunda ochii de la mancare.

Beh, c’e la citta vecchia, il lungomare…,a raspuns un altul.

Ma che cazzo, citta vecchia??!! E tutta una rovina!”

Si s-au luat la cearta intre ei, aducand argumente pro si contra Messinei, ignorand complet ca inca suntem acolo, intr-o incercare disperata de a se convinge unii pe altii ca totusi Messina ar avea ceva de oferit turistilor. Noi, insa, eram deja convinsi ca merita sa mai ramanem 2 zile la Umberto, oricat de ruina sau nu ar fi fost Messina.

Iar despre continuarea povestii la familia Tomassello ramane sa povestesc intr-un articol viitor.

L'Atelier des Voyages

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *