Incursiunea in Myanmar a ajuns deja la jumatate, iar pe mine, desi mai avem atatea de vizitat, a inceput sa ma incerce o oarecare tristete la plecarea din Bagan. Locul acesta e cu adevarat unic in lume. Dar, hai sa lasam tristetea deoparte si sa continuam calatoria!

Ziua 7:

La 07.50 ne astepta deja un alt zbor catre statul Shan, asa ca am convenit cu ghidul nostru sa fim preluati de la hotel ceva mai devreme si sa facem o ultima oprire in Bagan, pentru a vedea rasaritul. Am plecat din Bagan cu o imagine feerica, cu primele raze ale soarelui scaldand campia Baganului intr-o lumina calda si cu o puzderie de baloane cu aer cald ridicandu-se triumfatoare deasupra pagodelor. Am regretat sincer ca nu am reusit sa rezervam o plimbare cu balonul.

Zborul catre Heho a fost unul scurt (aproximativ 45 de minute) si odata ajunsi am fost intampinati de noul ghid. Fiind zi de piata in Heho, prima noastra oprire a fost una plina de culoare si arome. Statul Shan e populat de noua grupuri etnice, intre care  Shan, Pa-O, Intha sau Lashu, iar reprezentantii acestor grupuri pot fi adesea indentificati dupa vesmintele pe care le poarta. De aceea, pe langa diversitatea alimentelor, de aceasta data la piata am avut ocazia sa facem cunostinta si cu membri ai catorva grupuri etnice.

Am strabatut apoi zone rurale ale statului Shan, am oprit la o ferma unde oamenii sortau cartofi, am vizitat atelierul unei birmeneze care facea palarii din bambus, dar si al unei familii de localnici care se ocupa cu obtinerea hartiei din scoarta de dud. Celebrele umbrele rosii-caramizii purtate de calugarii birmanezi sunt confectionate din aceasta hartie, obtinuta manual.

In Pindaya, locul unde ne-am si cazat, am vizitat Pesterile din Pindaya, un complex alcatuit din 3 pesteri, in interiorul carora pot fi admirate peste 8000 de statui ale lui Buddha, de vechimi si dimensiuni diferite. Cea mai veche statuie dateaza din 1773. La intrarea in pestera se afla statuia unui paianjen gigant, menit sa sprijine legenda conform careia 7 tinere fete au fost capturate de pe malul lacului Pindaya de catre un paianjen urias si inchise in pestera, de unde aveau sa fie salvate de un print.

Spre seara ne-am bucurat de o plimbare imprejurul lacului Pindaya, din apele caruia multe birmaneze ne-au zambit prieteneste in timp ce isi spalau rufele sau copii.

Ziua 8:

Desi in cea de-a opta zi trebuia sa innoptam la o manastire in munti, am hotarat sa renuntam la cazarea la manastire, deoarece ghidul ne-a instiintat ca temperaturile coboara sub 0 grade pe timpul noptii, iar noi nu eram pregatiti corespunzator.

Asa ca ne-am bucurat de o zi de drumetii pe munte si de un pranz gustos in casa unei familii birmaneze, care ne-a intampinat cu bucurie si cu bucate alese. In drumul nostru am admirat plantatiile de ceai si portocali, am vizitat o fabricuta in care femeile birmaneze sortau frunze de ceai pentru a le mura mai apoi. Frunzele murate de ceai  sau “lahpet” sunt servite la sfarsitul fiecarei mese peste tot in Myanmar. Pot fi consumate ca atare sau amestecate cu diverse sortimente de nuci macinate, usturoi pisat, rosii uscate, ardei iuti pisati etc.  

Copii birmanezi cu obrajorii albiti cu thanaka ne-au iesit in cale prin satucurile rispite prin Muntii Pindaya. O bunicuta ne-a dat binete si si-a continuat sprintena drumul. Jumatate de ora mai tarziu am facut un scurt popas chiar la casa ei si ne-a invitat cu blandete la un ceai. Am recunoscut plasa pe care o cara in spate pe munte, cand a scos din ea o punga cu cativa biscuiti pe care i-a impartit celor trei nepotei, aliniati pe o bancuta.

La masa de pranz, intr-o alta casa birmaneza, am fost tratati cu foarte multa generozitate si invitati sa luam masa in camera de oaspeti, in timp ce restul familiei si ghidul care ne-a insotit au servit pranzul in bucatarie. Intr-o camera modesta, dar foarte curata, am mancat asezati pe jos, pe o rogojina din frunze de palmier. A fost una dintre cele mai gustoase mese servite in Myanmar: orez, pui de curte pregatit pe loc, cu un sos delicios, salata de avocado si multe alte amestecuri de frunze si radacini de-ale locului. Pe unul dintre pereti am remarcat cateva fotografii intatisand o ceremonie de absolvire a facultatii. Am presupus ca absolventul e unul dintre copiii gazdelor. Alaturi de fotografiile de la absolvire, insa, mi-a atras atentia fotografia lui Aung San Suu Kyi, “Doamna” Myanmarului. Aung San Suu Kyi e laureata Premiului Nobel pentru Pace (1991) si reprezinta speranta birmanezilor catre o viata mai buna.

Ziua 9:

Am pornit spre Iacul Inle de dimineata, strabatand colinele statului Shan si bucurandu-ne de o zi senina, cu un cer de un albastru intens, care contrasta cu campurile rosiatice proaspat arate si cu dealurile aurii, acoperite cu cereale. Ne-au iesit in cale lacuri cu ape cristaline in care barbati birmanezi isi faceau baie sau isi spalau vitele. Am dat din nou de forfota pietelor birmaneze, de femeile care isi cara copii legati in spate, de mormanele cu peste uscat a carui miros te izbeste de la cativa metri distanta, de culorile vii si de zambetele calde atat de intiparite pe chipul acestui popor bland si umil.

Am oprit sa vizitam manastirea Shwe Yan Pyay, cea care mi-a placut cel mai mult, dintre toate cele vizitate anterior. Manastirea a fost construita integral din lemn de tec acum mai bine de 150 de ani si e unica in Myanmar pentru ferestrele sale ovale. Fotografi din toata lumea se aduna la Shwe Yan Pyay pentru a surprinde portretele foarte tinerilor calugari budisti, care isi incep aici calatoria initiatica spre viata monahala budista. In cadrul complexului se afla si un templu, in interiorul caruia am parcurs culoare inguste varuite in rosu si in peretii carora sunt sculptate sute de nise decorate cu bucati de teracota. In interiorul fiecarei nise se afla o statuie infatisandu-l pe Buddha si o placuta cu numele donatorului statuii.

De aici si pana la Nyaung Shwe, poarta de acces catre lacul Inle ne-au mai ramas doar cativa km. Dupa masa de pranz, am ajuns in port, unde multi turisti asteptau sa fie preluati de micile barcute cu motor, iar alti turisti debarcau deoarece tocmai isi incheiasera vacanta pe lacul Inle. Zarva din port e completata de  marfurile incarcate, marfurile descarcate, valizele turistilor si mai ales de nerabdarea acestora.  Barcutele cu motor sunt singura modalitate de transport pe Inle si, in cele din urma, ne-a venit si noua randul sa ne imbarcam si sa pornim in fascinanta calatorie pe lac.

Peisajul e unul de neuitat. Lacul e situat la o altitudine de 880 m si e strajuit de munti nu foarte inalti. E al doilea lac ca marime al tarii, cu o suprafata de 116 km patrati, iar pe suprafata lacului si in imediata apropiere a acestuia locuiesc ceva mai putin de  100 000 de persoane. Locuitorii de la Lacul Inle sunt cunoscuti sub numele de Intha; casele acestora sunt case pe picioroange, deosebit de modeste, din lemn si din impletituri de bambus, construite pe suprafata lacului sau pe malurile acestuia. Traiesc aproape integral din pescuit si din agricultura practicata chiar pe lac.  Pescarii care pescuiesc intr-un picior, folosindu-l pe celalalt pentru a vasli, sunt poate imaginea emblema a lacului Inle.  Unul dintre ei, ne-a zambit voios, lasand la vedere cei mai inrositi dinti pe care i-am vazut in Myanmar de-a lungul calatoriei.

In mai putin de o ora am ajuns la hotelul la care am fost cazati (Paramount Hotel), un loc pe care vi-l recomand calduros, pentru panorama spectaculoasa pe care o ofera. Ne-am petrecut sfarsitul zilei pe una din terasele hotelului, situata la inaltime, de unde am putut admira in liniste forfota de pe lac si momentul in care soarele a alunecat usor intre munti, lasand in urma o intindere sclipitoare in nuante de chihlimbar.

(Va urma…)