Brazilia

Ce poti face intr-o zi in Sao Paulo?

Am auzit si am citit multe pareri care sustineau ca Sao Paolo e de evitat, intrucat nu are nimic de oferit unui turist. Un oras monstru, crescut peste masura si menit mai degraba sa te sperie decat sa te atraga cu ceva anume.  Dar pentru ca multe conexiuni spre America Latina sunt prin Sao Paulo, m-am gandit ca ar fi bine de stiu ce puteti face acolo, in caz ca vrand-nevrand ajungeti in orasul cafelei.

Eu am avut ocazia sa petrec 28 de ore in Sao Paulo si, ca de obicei, idea de a ajunge intr-un loc nou m-a entuziasmat. Desi foarte multi “connoisseurs” peste care am dat in online pareau determinati sa ma convinga sa raman in camera de hotel si sa abandonez ideea de a explora gigantul brazilian, m-am decis totusi sa-i acord o sansa.  Spre deosebire de Rio de Janeiro, numele sau nu rezoneaza cu soarele, marea si  nisipul rivalului sau de mai la N si nici cu samba sau cu petrecerile si partidele neintrerupte de fotbal pe plaja de care se bucura asa zisii “cariocas”. Cu toate acestea, trebuie sa-I contrazic pe toti cei care s-au grabit sa caracterizeze Sao Paulo ca fiind doar o plictisitoare si neatragatoare “jungla de beton”.

Aglomeratie in apropierea pietei centrale din Sao Paulo
Sao Paulo
O zi obisnuita in Sao Paulo

Adevarul e ca Sao Paulo nu e doar un oras, ci unul dintre cele mai mari  orase ale Americilor si al doisprezecelea cel mai mare oras al lumii, daca e sa ne raportam la populatia sa. Pe baza statisticilor efectuate de Institutul Brazilian de Geografie si Statistica, in 2014 Sao Paulo numara aproape 12 milioane locuitori (zona metropolitana – 21 de milioane) si avea o densitate de 8.000loc/km patrat. Daca vreti un termen de comparatie, nu e decat un oras care gazduieste intreaga populatie a Romaniei!

Cu toate ca in secolul al 17-lea era una dintre cele mai sarace regiuni ale coloniilor portugheze, astazi Sao Paulo a devenit capitala statului omonim si totodata cel mai populat si mai bogat stat al Braziliei. De-a lungul timpului, orasul care si-a luat numele dupa Sf Paul din Tarsus a devenit unul dintre cele mai cosmopolite orase ale lumii, iar influenta sa la nivel economic, financiar  sau artistic nu poate fi nicium neglijata.

Evident o zi nu e de ajuns pentru a cunoaste acest gigant, dar e suficienta pentru a-i lua pulsul si pentru a-I simti vibratiile multiculturale. Pentru ca ma documentasem deja si stiam pe unde as avrea sa ajung, am inchiriat o masina si i-am spus soferului unde trebuie sa ma duca. Daca va ganditi sa mergeti sau sunteti in trecere prin Sao Paulo, iata ce puteti vedea intr-un timp relativ scurt!

Catedrala Metropolitana din Sao Paulo (Catedral da Se) si Praca da Se

Catedrala da Se din Sao Paulo este cea mai mare biserica din oras si are o capacitate de 8000 de persoane. Constructia sa dateaza din 1589, cand s-a decis ridicarea unei biserici in micul sat Sao Paolo de pe atunci. Terminata in jujurul anului 1616, aceasta prima biserica avea sa fie demolata in 1745 si inlocuita cu una noua, care va sta in picioare pana in 1911, an in care si aceasta va sfarsi demolata. Caterdala de astazi incepe sa fie construita abia in 1913, iar lucrarile vor dura 40 de ani. In ciuda faptului ca beneficiaza de un impozant dom in stil renascentist, catedrala este adesea considerate a fi a patra cea mai mare caterdala neo-gotica a lumii. Toti fostii episcopi si arhiepiscopi ai orasului isi au mormintele in cripta acestei marete catedrale.

Catedrala da Se din Sao Paulo
Catedrala da Se din Sao Paulo, cea mai mare biserica din oras
Catedrala da Se din Sao Paulo
Intrarea principala in Catedrala da Se din Sao Paulo
Catedrala da Se din Sao Paulo
Scena nasterii lui Iisus in interiorul Catedralei da Se din Sao Paulo

Piata care s-a dezvoltat in fata catedralei e cunoscuta cu numele de Praca da Se (se-scaun, locul de scaun al unei biserici). De-a lungul anilor piata si-a schimbat infatisarea si numele, dar in zilele noastre uriasii palmieri si batranii arbori care o umbresc atrag numerosi trecatori, rezidenti sau turisti de o zi. Zona e mai mereu aglomerata si desi la tot pasul veti da nas in nas cu politistii, va sfatuiesc sa aveti mare grija la hotii de buzunare, inclusiv in interiorul catedralei.

Piata Se
Piata Se
Piata Se
Piata Se, un loc de odihna pentru multi brazilieni
Piata Se

Patio do Colegio ( Curtea Colegiului)

Fatada simpla si imaculata a Patio do Colegio aminteste de perioada coloniala si e un “must see” in Sao Paolo, pentru ca marcheaza punctul in care s-a pus piatra de temelie a orasului in 1554. Acelasi nume, dat bisericii si colegiului Iezuit e folosit si pentru a face referire la piata din fata sa.  Biserica si turnul sau au fost construite in stil mannerist, stil architectural tipic pentru bisericile iezuite din Brazilia coloniala. In 1979 in interiorul Patio do Colegio a fost inaugurat Muzeul Anchieta, unde puteti admira picturi coloniale, documente si icoane apartinand ordinului iezuit din Brazilia.

Patio do Colegio
Patio do Colegio
Patio do Colegio
Curtea interioara a Patio do Colegio
Patio do Colegio
Fatada Patio do Colegio

Bulevardul Paulista

Bulevardul Paulista e de la distanta cea mai importanta axa a orasului (un fel de Champs Elysees), adesea fiind considerat insusi centrul financiar al metropolei braziliene. Din nefericire, vilele coloniale somptuoase care flancau odinioara Bulevardul Paulista au fost demolate in 1950, iar In locul acestora si-au facut aparitia uriasi zgarie nori. Pe piata imobiliarelor, Avenida Paulista e posesoarea celor mai scumpe imobile din intreaga America Latina. Tot aici veti gasi sediile unor mari corporatii sau institutii prestigioase, o puzderie de magazine de lux, precum si Muzeul de Arta din Sao Paulo.

Bulevardul Paulista
Bulevardul Paulista

Piata Municipala

Poate parea ciudat ca va recomand sa mergeti la piata in putinul timp pe care il veti avea in Sao Paulo, dar va asigur ca e o incantare. Nici eu nu imi planificasem aceasta vizita, dar gratie lui Fabio, soferul meu, am avut sansa sa decopar acest loc minunat si sa savurez aici faimoasa tarta cu cod. In primul si-n primul rand, cladirea in sine e superba, construita in stil eclectic si decorata cu vitralii. A fost inaugurata in 1933 in centrul istoric al orasului si de atunci se mandreste cu o oferta ametitoare de fructe (multe habar n-am ce erau), legume, condimente, produse de carne, peste, masline umplute, brazeturi care mai de care mai alese si muulte, multe alte produse care iti vor lasa gura apa. Nu mai zic ca la tot pasul esti poftit sa degusti din bunataturi, mai mai te vor convinge sa cumperi. Si asta nu e deloc greu! Mercado Municipal e un spatiu extrem de viu, colorat, exotic si de o frumusete aparte.

Mercado Municipal
Vitraliile Pietei Municipale din Sao Paulo

Mercado Municipal olives2

Mercado Municipal fruit
Selectie de fructe
Mercado Municipal cheese1
Selectie de branzeturi
Mercado Municipal cheese 3
Multe delicatese la piata din Sao Paulo
Mercado Municipal 1
Selectie de masline

Mercado Municipal jamon

Parcul Ibirapuera

Comparat adesea cu Central Park din New York, Ibirapuera e unul dintre plamanii verzi ai metropolei. A fost inaugurat in 1954 pentru a celebra 400 de ani de la intemeierea orasului si ocupa o suprafata de aproape 2 km patrati (e al doilea parc ca marime din Sao Paulo). Parcul va va cuceri cu lacurile si pajistile sale verzi, dar mai ales cu aleile lungi strajuite de copaci luxurianti si cu pistele de jogging si de bicicleta. Turisti si rezidenti deopotriva se aduna aici pentru diverse activitati in aer liber.

Ibirapuera Park 3
Parcul Ibirapuera
Ibirapuera Park 1
Copaci umbrosi in Parcul Ibirapuera
Ibirapuera Park 2
Piste de bicicleta in Parcul Ibirapuera, Sao Paulo

Cam astea ar fi recomandarile mele pentru o zi in Sao Paulo. Daca timpul e de partea voastra puteti de asemenea merge la Muzeul de Arta sau puteti urca in Turnul Banespa, pentru o panorama completa asupra junglei urbane. Pentru a urca aveti nevoie de un act de identitate sau de o copie a pasaportului. Partea mai putin faina e ca doar 5 persoane sunt admise simultan, iar asteptarea poate dura ore bune.

Precautii:

Asa cum am spus mai sus, pentru a vizita orasul am ales sa inchiriez o masina cu sofer. La receptia hotelului in care am stat se vindeau de asemenea excursii, dar pretul mi s-a parut foarte mare. Fabio, soferul meu, mi-a fost recomandat de unul dintre angajatii hotelului de la concierge si s-a dovedit a fi nu doar un sofer foarte responsabil, cat mai ales un om cald si cinstit si un foarte bun cunoscator al orasului. Am povestit o groaza de lucruri despre Brazilia si Sao Paulo si ne-am bucurat impreuna de un pranz copios la piata municipala.

Aveti mare grija, totusi, cu cine alegeti sa mergeti intr-un astfel de tur. Foarte multi soferi de taxi “pirat” se vor oferi sa va plimbe prin oras. Sub nici o forma nu ar trebui sa acceptati o astfel de oferta, intrucat puteti sfarsi prin a fi victima unei talharii. Au fost nenumarate cazuri de turisti jefuiti, abandonati in locuri nesigure sau care au fost incasati sume uriase pentru serviciul oferit. Din pacate, rata criminalitatii in Sao Paulo continua sa fie foarte ridicata, iar infractorii vizeaza indeosebi turistii. Evitati locurile foarte aglomerate si nu umblati prin zone necunoscute, mai ales dupa lasarea serii. Zilnic sunt semnalate furturi si chiar jafuri armate, care se petrec de regula in zonele aglomerate ale orasului (sunt vizate indeosebi telefoanele mobile, camerele foto si tabletele). Totodata imbracati-va modest si evitati sa lasati la vedere lucruri de valoare (bijuterii si alte accesorii scumpe). Un alt sfat de luat in calcul ar fi sa nu aveti la voi multi bani, iar cei pe care ii aveti sa nu ii tineti intr-un singur buzunar, ci mai degraba distribuiti.

Ar mai fi multe de invatat despre Sao Paolo, inainte sa ajungeti la destinatie. In timp ce cautam intensiv informatii despre oras am ajuns intamplator pe un site care mi s-a parut deopotriva util si interesant. Il pun aici si sper sa va fie de folos si voua, daca ajungeti prin zona.

Rsign

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.